„Visele” și „visurile” sunt ambele forme corecte, dar sensul decide pe care o alegi. Când vorbești despre imaginile și întâmplările din timpul somnului, folosește visele. Când te referi la dorințe, planuri și aspirații, folosește visurile.

Când spunem „visele”?

„Vise” este pluralul asociat cu ceea ce trăim în somn. „Am avut vise ciudate azi-noapte” și „Nu îmi amintesc visele de ieri” vorbesc despre imagini sau întâmplări visate. De aici vine și urarea „Vise plăcute!”, adresată înainte de culcare.

Poți verifica rapid sensul întrebându-te dacă propoziția poate continua cu „din timpul nopții”. Dacă da, „vise” ori forma articulată „visele” este alegerea potrivită. Nu orice propoziție cu termenul „vis” vorbește însă despre somn.

Când spunem „visurile”?

„Visuri” desemnează, de regulă, țeluri, dorințe sau speranțe: „Își urmează visurile”, „Visurile ei sunt legate de muzică”. În aceste enunțuri, nu descriem scene din somn, ci lucruri pe care persoana vrea să le realizeze. Forma articulată este „visurile”, iar genitivul este „visurilor”: „Împlinirea visurilor cere răbdare”.

În urarea „Să ți se împlinească toate visurile”, alegerea firească este cu „-uri”, pentru că îi dorești cuiva împlinirea aspirațiilor. Dacă îi spui „vise plăcute”, te referi la noaptea care urmează, deci alegi pluralul cu „-e”.

Exemple puse alături

• „Visele de azi-noapte m-au trezit.” Este vorba despre somn.
• „Visurile din copilărie i-au ghidat cariera.” Este vorba despre aspirații.
• „Povestește-mi visele pe care le-ai avut.” Întâmplări visate.
• „Nu renunța la visurile tale.” Dorințe sau planuri.

Ambele plurale pornesc de la singularul „vis”, dar s-au specializat în uz. De aceea, nu este suficient să alegi varianta care sună mai bine. Citește sensul întregii propoziții și stabilește dacă vorbești despre somn sau despre idealuri. Într-un text despre psihologie ori interpretarea viselor, „visele” este de obicei forma potrivită; într-un mesaj motivațional, cel mai probabil vei avea nevoie de „visurile”. Verificarea contextului te ajută și când întâlnești formulări scurte, precum un titlu sau o dedicație, unde restul propoziției lipsește.